USR va ataca la CCR două proiecte legislative prin care cresc salariile din ministere

USR a anunţat că va ataca la CCR două proiecte de lege adoptate, marţi, de Camera Deputaţilor prin care cresc salariile din ministere.

„Majoritatea PSD-PNL-UDMR a introdus în şedinţa de plen de marţi, fără fişă de impact financiar, fără consultare publică şi fără să respecte legea salarizării unitare, amendamente care duc la creşterea salariilor pentru angajaţii din ministerele Sănătăţii, Culturii, Transporturilor, Sportului, dar şi pentru angajaţii care gestionează fonduri europene”, arată comunicatul de presă al USR.

Votul de marţi vine la doar o săptămână după ce premierul Nicolae Ciucă şi liderul PSD Marcel Ciolacu au anunţat că statul ar urma să îşi scadă cheltuielile din cauza deficitului bugetar în creştere, mai indică sursa citată.

„Astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, fără fişă de impact financiar, fără consultare publică şi fără să respecte legea salarizării unitare, PSD şi PNL au propus – şi au votat –  măriri fără număr. Nu contează că avem deficit bugetar-record, că ne împrumutăm la rate de dobândă-record, ei nici măcar nu s-au obosit să facă un calcul, să vadă cât costă ceea ce propun. Ceea ce fac ei acum nu este recompensarea performanţei, ci creşterea inechităţilor între angajaţii la stat cu creşteri mari în aparatul central (unde au şi angajat suplimentar peste 14.800 de persoane de la începutul guvernării) şi creşteri mici acolo unde ar fi fost nevoie de mai mult (de exemplu, în educaţie, la clasă)”, explică deputata Oana Ţoiu.
„Coaliţia de guvernare ne anunţa ieri-alaltăieri că va strânge cureaua la stat. În spatele uşilor închise, discută doar despre ce salarii să crească la stat şi, desigur, ce taxe vor creşte pentru românii care în plină criză primesc nota de plată. Răsfăţaţii statului îşi măresc salariile din banii contribuabililor. Astăzi, 117 parlamentari ai coaliţiei socialiste de guvernare au votat creşterea salariilor pentru primari şi viceprimari. Atenţie, toate salariile din primării se raportează la salariul primarului, care prin urmare vor creşte şi ele. Pentru ei se găsesc mereu bani. Pentru românii care plătesc taxe jumătate din preţul unui litru de carburant, taxe pe facturile de energie şi, mai ales, jumătate din salariu în alte taxe la stat, nu există spaţiu bugetar”, subliniază deputatul Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare