USR vrea să schimbe Codul Muncii: Angajatorii să aibă acces la ajutoare financiare

USR a lansat în dezbatere publică propunerea „revenire@muncă” care are ca scop încurajarea muncii şi a reluării treptate a activităţilor economice până la nivelul de dinainte de declanşarea crizei economice şi de sănătate publică create de epidemia de COVID-19, au anunțat vicepreşedinţii USR Cristian Seidler şi Claudiu Năsui.

”Filozofia programului nostru este următoarea: pentru cât lucrează angajatul, este plătit de angajatorul său, iar diferenţa până la sută la sută din norma sa este suportată de stat prin ajutor financiar direct, dar şi prin împrumuturi. Acum am plafonat acest ajutor la 66% din salariul de bază al angajatului, presupunând şi un prag minim de 20% din norma de bază pe care angajatorul are să i-o dea ca activitate lucrativă”, a declarat vicepreședintele USR Cristian Seidler.

USR propune ca angajatorii să aibă acces la ajutoare financiare în vederea păstrării locurilor de muncă şi prevenirii incidenţei şomajului, în următoarele condiţii: pe o perioadă de 1-7 luni, adică până la finalul anului 2020; pentru o parte sau pentru întreg personalul angajat la data de 1 martie 2020; pentru sume de până la 66% din valoarea salariilor brute fără condiţia păstrării locurilor de muncă după această perioadă de incertitudine economică.

Ajutorul financiar pentru perioada de revenire la muncă, cea în care se presupune că angajatul lucrează cel puţin 20% din norma sa contractuală, trebuie sa fie de până la 66% din salariul de bază, angajatorul urmând să primească jumătate din această sumă ca ajutor financiar direct, iar cealaltă jumătate sub formă de împrumut.

Potrivit sursei citate, statul ar putea suporta, pe o perioadă de 1-7 luni, până la 66% din salariul de bază al unui angajat care revine la muncă. La această sumă s-ar adăuga venitul salarial aferent muncii efectiv prestate de minim 20% din norma sa de bază, angajatului fiindu-i asigurat un venit de cel puţin 86% din salariul de bază.

În situaţia în care activitatea angajatului, la solicitarea angajatorului, ar depăşi 34% din norma sa contractuală de bază, suportul statului s-ar limita până la valoarea cumulată maximă de 100% din salariul de bază.

Plata către angajaţi a sumelor aferente ajutorului financiar s-ar face sub forma unei indemnizaţii brute, evidenţiate ca atare în documentele contabile, dar şi pe fluturaşul de salariu distribuit angajaţilor.

„Avem o lege ruşinoasă care impune o birocraţie excesivă, 10 puncte într-un act adiţional, vreo 12 situaţii în care ca angajator ai putea fi amendat dacă nu ai respectat tot felul de chichiţe birocratice şi absolut ne-necesare şi care pun piedică telemuncii. Şi inclusiv în Codul Muncii sunt necesare câteva schimbări pentru a flexibiliza posibilitatea aceasta de a modifica normele de lucru după cum este necesar, după cum o cere activitatea economică”, a declarat Cristian Seidler.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare