Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Val de concedieri la Netflix, 6% din angajaţi vor pleca acasă

Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de disponibilizări de după 2022, a relatat miercuri cotidianul financiar Wall Street Journal, citând un e-mail transmis angajaţilor companiei, scrie Agerpres.

Disponibilizările vin în contextul în care gigantul de streaming se confruntă cu o concurenţă acerbă pentru timpul utilizatorilor, pe o piaţă media consolidată.

Cea mai mare parte a disponibilizărilor vor viza echipele responsabile de produs, tehnologie, resurse umane şi departamentul juridic, potrivit articolului din Wall Street Journal, care citează e-mailul trimis miercuri dimineaţă angajaţilor de către cei doi directori generali Greg Peters şi Ted Sarandos.

La finele anului trecut, Netflix avea aproximativ 16.000 de angajaţi cu normă întreagă.

Compania de streaming şi-a extins activităţile dincolo de modelul bazat pe abonamente, investind în publicitate, programe transmise în direct şi jocuri video, pentru a-şi diversifica sursele de venit.

La începutul acestui an, Netflix a pierdut bătălia cu consorţiul Paramount-Skydance pentru achiziţia activelor de streaming şi producţie cinematografică ale studiourilor Warner Bros. Discovery.

Recent, Paramount a finalizat achiziţia Warner Bros, o tranzacţie evaluată la 110 miliarde de dolari, formând astfel Skydance, un gigant media cu un portofoliu ce include studiouri de film şi posturi de ştiri.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare