Cursurile cu prezenţă fizică au fost suspendate în două dintre cele mai mari unităţi de învăţământ din municipiul reşedinţă, a anunţat Instituţia Prefectului, după şedinţa de miercuri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea.
Cele două unităţi şcolare din Râmnic unde vor fi urmate cursuri online pentru două săptămâni sunt Colegiul Energetic şi Colegiul Naţional de Informatică ‘Matei Basarab’, ale căror consilii de administraţiei au solicitat suspendarea activităţii didactice cu prezenţă fizică la toate clasele după ce incidenţa cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiu a crescut continuu în ultimele zile, ajungând miercuri la 9,26/1.000.
Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în municipiul reşedinţă, pe lângă cele două colegii, mai sunt 144 de clase şi grupe de grădiniţă din 19 unităţi de învăţământ care în prezent desfăşoară orele online din cauza cazurilor de îmbolnăvire raportate în rândul elevilor şi profesorilor.
În total, în Vâlcea, au cursuri cu prezenţă fizică suspendată 314 clase din 43 de unităţi şcolare. AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă)
Sursa: PRESSONLINE