Un număr de 22 de centre şi două caravane mobile pentru vaccinarea împotriva COVID-19 vor funcţiona în judeţul Vâlcea, a anunţat, miercuri, Prefectura, într-un comunicat remis AGERPRES. Potrivit sursei citate, în judeţul Vâlcea sunt amenajate cinci centre de vaccinare în unităţi spitaliceşti şi alte 17 centre în afara spitalelor. Totodată, două caravane mobile se vor deplasa la persoanele aflate în centre rezidenţiale şi medico-sanitare, la cele nedeplasabile şi la persoanele din zone izolate. Centre de vaccinare în afara spitalelor vor funcţiona în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în localităţile Bălceşti, Berbeşti, Suteşti, Drăgăşani, Orleşti, Lădeşti, Băbeni, Horezu, Mihăeşti, Budeşti, Brezoi şi Călimăneşti. Prefectura Vâlcea a mai anunţat că în judeţ vor fi repartizate 19.324 de afişe în cadrul campaniei de informare privind vaccinarea anti-COVID derulată de Guvern. Afişele vor ajunge în toate cele 89 de localităţi din judeţ (17.941 de afişe), precum şi în unităţile sanitare (1.383 de afişe).
Sursa: PRESSONLINE