Un număr de 421 de elevi şi angajaţi din învăţământ sunt infectaţi în momentul de faţă cu noul coronavirus, de la începutul noului an şcolar în unităţile şcolare din judeţ fiind înregistrate în total 741 de cazuri de COVID-19, au anunţat luni reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea.
Potrivit DSP, cele mai multe cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 active în prezent sunt în rândul elevilor – 355, în rândul profesorilor şi personalului auxiliar fiind înregistrate 66 de cazuri.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea au precizat că din cauza acestor îmbolnăviri, 100 de clase din 41 de şcoli au suspendate cursurile cu prezenţă fizică şi alte 12 au solicitat trecerea în sistem online a tuturor claselor, în baza Ordinului ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 5338/1082/01.10.2021.
Cele mai multe şcoli cu activitatea trecută în sistem online sunt din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde rata de incidenţă a trecut de 11 cazuri noi de îmbolnăvire la mia de locuitori. Între aceste şcoli sunt patru colegii (Colegiul Naţional de Informatică ‘Matei Basarab’, Colegiul Naţional Alexandru Lahovari, Colegiul Energetic şi Colegiul Economic), Seminarul Teologic Ortodox şi una dintre cele mai mari grădiniţe cu program prelungit din oraş – Ostroveni 2. AGERPRES /(AS – autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă)
Sursa: PRESSONLINE