Vâlcov declară presei străine că ar vrea să renunţe la ROBOR / BNR: Vâlcov nu ştie ce vorbeşte

Darius Vâlcov, consilier economic al premierului, a declarat luni pentru Bloomberg că ar vrea să schimbe radical modul de calcul al ROBOR, o varianta luată în calcul fiind chiar eliminarea.

El a motivat că astfel se va evita „taxa pe lacomie” impusa bancilor, masura prevazuta in ordonanta de urgenta 114 aprobata la finalul anului trecut de Guvern.

„Sper sa putem schimba radical modul in care se calculeaza ROBOR sau chiar sa il eliminam. Se va lua o decizie cu Banca Centrala, care poate modifica regulile interne ale dobanzilor de pe piata interbancara fara aprobarea Parlamentului. (…)Vrem ca toate costurile de imprumut pentru cetateni sa fie apropiate de cele ale celorlalti europeni, sa fie reduse la jumatate fata de nivelul actual”, a declarat Valcov.

BNR: Vâlcov nu ştie ce vorbeşte

BNRBanca Naţională susţine că Darius Vâlcov nu înţelege piaţa interbancară când susţine că BNR trebuie doar să schimbe modul de calcul al ROBOR sau chiar să elimine acest indicator, pentru ca taxa bancară să devină inofensivă.

„Nu ştiu în numele cui vorbeşte domnul Vâlcov, dar afirmaţia este extrem de confuză şi denotă mari neclarităţi în ceea ce priveşte piaţa interbancară”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, pentru profit.ro, citat de adevarul.ro.

El a precizat că BNR va discuta cu Ministerul de Finanţe, în regim instituţional, toate chestiunile care implică OUG 114.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare