Valea Jiului în centrul atenției: „Este o promisiune respectată, pe care am făcut-o încă de la preluarea mandatului”

Guvernul României a adoptat luni trei hotărâri de guvern inițiate de Ministerul Energiei, care deschid o nouă etapă pentru Valea Jiului. Prin Ministerul Energiei se va acorda un sprijin financiar în valoare de 70.502.000 lei pentru noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului.

„Cele trei acte normative adoptate astăzi înseamnă șansa Văii Jiului de a-și construi un viitor. Este o promisiune respectată, pe care am făcut-o încă de la preluarea mandatului: rezolvarea situației minerilor din Valea Jiului. Cu sprijinul Premierului și al Guvernului României, astăzi am salvat locurile de muncă a peste 2000 de mineri, care erau angajați la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) companie aflată în pragul falimentului. Toți aceștia vor fi preluați de noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Pentru CEVJ ajutorul de stat acordat astăzi, primul pachet dintr-o serie, înseamnă susținerea activităților de punere în siguranță a minelor. Totodată, gândim un plan ambițios de diversificare a companiei prin producția de energie verde, pentru a asigura un viitor pe termen lung pentru Valea Jiului, cu locuri de muncă sigure și bine plătite. Avem în vedere construirea de parcuri fotovoltaice, o centrală hidroelectrică și o unitate pe gaz cu captare de carbon la Paroșeni.”, spune Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

Primul act normativ adoptat astăzi este Hotărârea Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Energiei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, în vederea acoperirii unor cheltuieli de operare a unor active funcționale din domeniul public și domeniul privat al statului. Astfel, s-au acordat 70.502.000 lei din Fondul de Rezervă Bugetară.

Al doilea act normativ este Ordonanța de Urgență a Guvernului privind acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic “Valea Jiului” – S.A. pentru punerea în siguranță a extracției de huilă din cadrul exploatarilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan.

Guvernul acordă cei 70.502 milioane lei pentru activitatea de punere în siguranță a extracției de huilă din cadrul exploatarilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, ajutor ce va fi tratat ca parte a Planului de ajutor de stat, în baza Deciziei Consiliului Uniunii Europene din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea punerii în siguranță a minelor de cărbune (2010/787/UE). Există un set complex de activități specifice de punere în siguranță a minelor, până în 2032. Pe de o parte, oprirea bruscă a acestor activități ar perturba calendarul asumat în fața Comisiei Europene, cu consecințe deosebit de grave pentru posibilitatea accesării în viitor a unei scheme de ajutor de stat pentru punerea în siguranță a minelor. dar și cu efecte iremediabile asupra respectării angajamentelor de mediu de către România. Pe de altă parte, până în 2032 există premise pentru diversificarea activităților de producere a energiei și asigurarea unor locuri de muncă pe termen lung pentru Valea Jiului.

Al treilea proiect de act normativ este Hotărârea de Guvern privind centralizarea în inventarul domeniului public al statului a bunurilor imobile și mobile preluate prin darea în plată de la fostul Complex Energetic Hunedoara SA. Acest act deschide calea dării în administrare a acestor bunuri către Complexul Energetic Valea Jiului SA, care va beneficia și de ajutorul de stat. Complexul Energetic Valea Jiului SA îi va angaja pe toți cei peste 2000 de mineri care muncesc la Complexul Energetic Hunedoara SA pentru siguranța în mine și neutralizarea cărbunelui extras din Valea Jiului pe parcursul procesului, în condiții de siguranță și în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare