Valentin Stan: „Dacă ești informat şi taci, ești complice la un act de război împotriva României”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a comentat declarațiile făcute de ministrul interimar Radu Miruță, după incidentul cu drona maritimă ajunsă în Marea Neagră. Invitatul a susținut că problema principală nu este timpul de reacție al autorităților române, ci faptul că orice aparat militar care pătrunde în apele teritoriale ale României trebuie raportat și tratat ca un incident de securitate major.

Discuția a pornit de la declarația lui Radu Miruță. Acesta a afirmat că a vorbit cu ministrul Apărării din Ucraina după primirea notificării despre dronă.

Ce a spus Radu Miruță:

„Când am primit această notificare din partea autorităților ucrainene, ăsta a fost și motivul pentru care l-am sunat pe ministrul Apărării din Ucraina, spunându-i foarte deschis că așteptarea este că atunci când se întâmplă să piardă controlul, să ne anunțe”.

Profesorul consideră că notificarea a venit prea târziu.

„Deci, bă, noi avem pretenție că ne-ați dat prea puțin timp. Ne-ați anunțat că e o dronă și că sare în aer și noi n-am avut timp să facem ce trebuie”.

Invitatul a susținut că autoritățile române trebuie informate din primul moment în care există riscul ca un aparat militar să pătrundă pe teritoriul sau în apele României.

„Ministrul Apărării și ministrul Afacerilor Externe trebuie să te informeze când o dronă de luptă ucraineană a intrat în apele teritoriale ale României”.

Profesorul consideră că explicațiile privind pierderea controlului asupra dronei nu elimină obligația de notificare și transparență.

„Orice dronă militară ucraineană care intră în apele teritoriale românești, cu nu se știe ce scop, trebuie în primul rând raportată”.

Problema este modul în care statul român reacționează la astfel de incidente și cât de rapid sunt comunicate informațiile către instituțiile responsabile.

„Dacă ești informat și taci, ești complice la un act de război împotriva României”, a arătat Stan.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare