Valeriu Gheorghiţă: De vineri, cei care doresc să se vaccineze anti-COVID se pot prezenta direct la centrele de imunizare

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, începând de vineri, există posibilitatea ca persoanele care doresc să se imunizeze să se poată prezenta direct, fără programare, la centre.

‘Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor de vaccinare pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică şi luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14,00 până la finalul programului, la ora 20,00, fără programare. Menţionez pentru persoanele de peste 60 ani că se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru de la 8 dimineaţa la orele 20,00’, a precizat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că prioritate vor avea persoanele programate prin platformă. ‘Suplimentar, în funcţie de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Un centru dacă are capacitate de 100 de persoane şi are 50 de persoane programate va elibera bonuri pentru 50 de persoane suplimentare care se vor prezenta. Cei care se prezintă suplimentar, eventual, pot să fie trecuţi pe o listă separată şi să se prezinte a doua sau a treia zi eşalonat în funcţie de numărul celor care se adresează centrelor de vaccinare’, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, există posibilitatea ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare