Valeriu Gheorghiţă, despre vaccinarea fictivă: Cumpără riscul de a se îmbolnăvi

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vaccinarea fictivă, adică eliberarea certificatului de vaccinare fără administrarea serului unei persoane, trebuie sancţionată „cât mai drastic posibil”, arătând că este decredibilizată munca personalului medical, care se delimitează de astfel de practici, notează Agerpres.

„Este regretabil acest lucru, sunt situaţii punctuale. Corpul medical se delimitează clar de astfel de acţiuni care nu fac altceva decât să decredibilizeze toată munca colegilor noştri din această perioadă. Pe de altă parte, cred că astfel de acţiuni trebuie identificate şi sancţionate cât mai drastic posibil, însă fac apel la colegii noştri, personalul medical care primeşte astfel de solicitări, să anunţe instituţiile abilitate să ia măsuri în acest sens. Şi oamenii trebuie să înţeleagă că nu fac altceva decât să dea nişte bani, cumpărându-şi astfel un risc să se îmbolnăvească, să ajungă la spital şi chiar să-şi piardă viaţa”, a declarat, joi, Valeriu Gheorghiţă, în timpul unei vizite în Arad.

Oficialul a precizat că nu are semnale că astfel de fraude s-au întâmplat şi în cazul minorilor care au certificate de vaccinare.

„Sigur că aceste tentative de fraudă pot să fie pentru orice tip de persoană. (…) Cred că orice reguli am impune, oamenii vor găsi modalităţi prin care să eludeze astfel de reguli şi, tocmai de aceea, până la urmă responsabilitatea este cel mai important principiu pe care noi trebuie să îl avem în vedere şi cu care să ne ghidăm mai departe acţiunile noastre”, a mai spus Gheorghiţă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare