Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a declarat, marți, că România a intrat în valul 4 al pandemiei COVID-19.
„Ne așteptăm ca în perioada următoare, din cauza creşterii numărului de cazuri, la nivel naţional să avem şi o adresabilitate crescută sau în creştere la vaccinare. Trebuie să înţelegem că datele actuale, inclusiv din România, datele de eficiență confirmă beneficiile vaccinării, indiferent de schema de vaccinare de care vorbim, atât pentru reducerea riscului de infecție, cât și pentru reducerea riscului de spitalizare, de internare în terapie intensivă și deces.
Ca atare, pentru noi, prioritatea zero rămâne să creștem accesul persoanelor, tuturor persoanelor care doresc să se vaccineze și să poată beneficia cât mai repede de vaccinare. Este clar că suntem în momentul de față pe un trend ascendent din punct de vedere epidemiologic, suntem în valul patru, înregistrăm un număr din ce în ce mai mare de cazuri noi și ca urmare a faptului că varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România.
Cu siguranță acesta este un motiv important pentru creșterea numărului de cazuri, dar ceea ce am observat în această perioadă este practic un profil de comportament care ne expune unui risc crescut de îmbolnăvire, și anume mobilitate crescută, interacțiune crescută între persoane, risc crescut de expunere la îmbolnăvire și din acest punct de vedere, coroborat cu faptul că în continuare avem un număr mare de persoane susceptibile, receptive, riscul de îmbolnăvire crește și, de asemenea, nerespectarea măsurilor de prevenție reprezintă principalele motive pentru care nu ne așteptăm ca în perioada următoare situația să se stabilizeze”, a spus Gheorghiță.