Valeriu Stoica spune că Bolojan nu a fost susţinut suficient de PNL pentru că partidul nu are oameni cu experienţă

Fostul ministru liberal al Justiţiei, Valeriu Stoica, se poziţionează în tabăra Ilie Bolojan când vine vorba de realizările sale ca şef al Guvernului României. Numai că, mai spune Stoica, nu prea îl ajută partidul pe care îl are în spate, scrie gandul.ro.

Invitat la Digi24, liberalul a declarat că premierul are un mod tranşant şi hotărât de a face politică, însă ar fi ajuns în situaţia de faţă oricum. Mai ales că în PNL nu sunt suficient de mulţi oameni bine pregătiţi să preia ministerele acestei ţări.

” Şi ca să facă mai mult, ar fi trebuit să aibă un partid şi mai puternic decât are în momentul de faţă.

Cu partidul pe care l-a avut şi pe care l-a ridicat în 2024 de la 8-9%, de la 14-15%, atât a putut face. Şi atât poate să facă.

Ar fi putut, poate să facă un pic mai mult, dacă acest partid îi furniza mai multă expertiză tehnică în toate ministerele pe care le ocupă”, spune Valeriu Stoica.

Însă, mai are o şansă, ca om politic, mai spune Valeriu Stoica.

„Dacă rămâne preşedintele partidului, asta înseamnă că partidul, dacă trece moţiunea, rămâne în opoziţie.

Şi dacă se întâmplă asta, eu cred că Ilie Bolojan va fi unul dintre cei mai importanti oameni politici în perioada următoare.

Dacă îl sacrifică partidul şi va urma chemarea plină de viclenie a PSD şi se va întoarce la o guvernare cu PSD, s-ar putea ca Bolojan să mai aibă o carieră politică, dar PNL nu ştiu ce va mai face”, a mai adăugat Valeriu Stoica.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare