Vânzările de vehicule electrice noi în Rusia s-au dublat în lunile de vară, deoarece cozile la benzinării provocate de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor au stimulat cererea de alternative la maşinile echipate cu motoare pe combustie, arată datele firmei de consultanţă Autostat, transmite Reuters, conform Agerpres.
Vânzările de autoturisme electrice sau hibride plug-in noi, care sunt produse în principal în China, au ajuns la 26.543 de unităţi în perioada iunie-august a acestui an, faţă de 12.187 de unităţi, în aceeaşi perioadă a anului 2025, arată datele furnizate consultate de Reuters.
Atacurile ucrainene asupra unor importante rafinării ruseşti s-au intensificat de la începutul lunii iunie, forţându-le pe unele dintre acestea să oprească operaţiunile, ceea ce a creat o penurie de combustibili.
La finele lunii august, producţia de benzină a Rusiei scăzuse la aproximativ 70% din nivelul necesar pentru acoperirea consumului intern. Criza de carburanţi i-a obligat pe şoferii ruşi să petreacă ore întregi căutând combustibil şi să stea la coadă la benzinării, ceea ce i-a încurajat pe unii consumatori să ia în considerare vehiculele electrice ca alternativă sau să îşi convertească vehiculele pe GPL.
În continuare, însă, piaţa vehiculelor electrice din Rusia rămâne una relativ mică, în principal din cauza numărului limitat de staţii de încărcare, a distanţelor mari şi a climei dificile.
Anul trecut, vehiculele electrice şi hibridele plug-in au reprezentat doar 4,3% din vânzările totale de autoturisme din Rusia, estimează Autostat. Firma de consultanţă adaugă că vânzările de vehicule electrice sunt limitate şi de problemele apărute pe partea de ofertă, deoarece producătorii şi importatorii au fost luaţi prin surprindere de deficitul de benzină.
sursa – AGERPRES



