Variola maimuţei face încă o victimă

Ministerul spaniol al Sănătăţii a anunțat, sâmbătă, la o zi după ce a avut loc primul deces în această ţară al unei persoane infectate cu variola maimuței, că acest virus a mai făcut încă o victimă.

”Dintre cei 3.750 de pacienţi (…), 120 de cazuri au fost spitalizate şi au avut loc două decese”, anunţă în ultimul său raport, publicat sâmbătă de Centrul de Coordonarea Alertelor şi Urgenţelor Sanitare de la minister, care nu precizează data acestui al doilea deces.

Sunt primele decese în Europa ale unor persoane contaminate cu variola maimuţei.

În total, opt morţi au fost înregistrate în lume, începând din mai. Primele cinci au fost semnalate în Africa, unde boala – descoperită prima oară la om în 1970 – este endemică.

În Spania, una dintre ţările care înregistrează cele mai multe cazuri din lume, 4.298 de persoane au fost infectate, potrivit ultimelor date de la Centrul de Coordonarea Alertelor şi Urgenţelor Sanitare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare