Senatorul PNL Vasile Blaga, la Congresul PNL: „Nu am construit acest partid ca să fie o anexă a PSD. În sfârșit, PNL are un conducător”.
Principalele declarații ale lui Vasile Blaga:
* Domnule Președinte Bolojan, domnilor președinți, dragi colegi, dragi invitați, aș vrea să fiu de la început foarte clar: noi nu am organizat astăzi acest congres pentru o persoană.
* Nu l-am organizat nici împotriva altei persoane, nici pentru a gâdila orgoliul cuiva.
* L-am organizat pentru că, de câtva timp, Partidul Național Liberal este sub asediu, ăsta este adevărul.
* Și vedeți că este atacat dreptul nostru de a decide, în propriul nostru partid.
* Ne este atacat statutul, ne este atacată autoritatea.
* Sigur, nu este un moment ușor, dar, cum am spus și presei la intrare, aici nu este vorba de deciziuni.
* Nu. Aici este vorba de un test: cine este liberal adevărat, cine ține la acest partid, cine l-a onorat și vrea să-l onoreze în continuare, cine nu-și bate joc de el, acela este astăzi în sală. Și ceilalți pe care îi reprezentați acasă?
* Pentru că, de prea mult timp, o mână de 4-5 oameni aceeași, folosindu-se și de alți câțiva, folosesc partidul, și să o spunem pe șleau, în nume personal. Au fost momente grele.
* Am construit și reconstruit organizați.
* Am fost în multe campanii.
* Pe majoritate le-am câștigat, dar am și pierdut.
* Dar un lucru este clar, dragi colegi liberali: cine nu respectă deciziile partidului, principiile lui, acel partid nu mai este un partid, este o adunătură de oameni care umblă după funcții. Vedeți ce s-a întâmplat doar în ultimele zile?
* Dar prezența dumneavoastră aici demonstrează că nimic și nimeni nu ne poate opri să venim împreună și să decidem soarta acestui partid.
* Nimic și nimeni nu poate să ne oprească să ne decidem viitorul.
* Și trebuie să își bage unii mințile în cap. Pentru că acest partid are tradiție, are istorie.
* Și mai văd un lucru. Credeam că a trecut, într-o altă perioadă nu demult trecută.
* Domnule, unii, când nu au argumente, scot din traistă interesul național.
* Ca și cum nu în fiecare zi ar fi vorba de interes național. Dar să fie clar pentru toată lumea: o Românie puternică nu poate exista fără un Partid Național Liberal puternic.
* O Românie puternică, o Românie democratică, mai ales astăzi, mai mult decât oricând, nu poate exista fără un Partid Național Liberal puternic.
* Noi vom ieși astăzi mai întăriți din acest congres.
* Mai întăriți pentru că, după mulți ani de zile, în sfârșit, și știu ce vorbesc, acest partid are un conducător, pe Ilie Bolojan.
* Și mai știu ca datorită muncii și eforturilor din ultimele zile aceasta echipa va și putea sa și conducă
* Am fost în permanentă adeptul celor trei D
* Discuții, vorba domnului Stolojan, până cădem sub masă.
* Decizii, dar pe urmă disciplină.
* Asta i-a lipsit de 5-6 ani de zile acestui partid.
* Dragii mei, n-aș vrea să vă rețin prea mult, dar am mare încredere că vom urma cu toții calea corectă pentru viitorul acestui partid.
* Și aceea este una singură: să ne uităm cu atenție la trecut, să nu-i facem de râs pe înaintașii noștri, pentru că eu, de exemplu, vin dintr-un partid, înainte de a fi în PNL, care este singurul partid care a bătut PSD-ul după ’90.
* Și atunci când am făcut, în 2014, fuziunea cu PNL-ul, oameni buni, am făcut-o și am construit cea mai puternică forță de centru-dreapta din țara asta, care trebuie să se opună populismului.
* N-am făcut-o să fie o anexă la PSD.
* Doamne ajută!



