Senatorul liberal Vasile Blaga a declarat, înaintea de şedinţa PNL, că liberalii vor vota un Guvern condus de Luca Niculescu „dacă respectă exact parcursul Guvernului Bolojan”, scrie cotidianulhd.ro.
„Vedem situaţia din ţară. Nu putem continua cu această instabilitate. Dacă Guvernul Niculescu respectă exact parcursul Guvernului Bolojan, dacă rămânem în toate angajamentele pe care le avem cu partenerii, cele legate de buget, cele legate de măsurile care trebuie luate, nu avem nimic împotrivă să îl susţinem”, a spus Blaga.
El a continuat spunând că îl cunoaşte „de mulţi ani” pe Luca Niculescu şi ştie că „asta va face”.
Blaga a subliniat că acel acord despre care s-a vorbit „va fi semnat cu premierul”.
Întrebat în legătură cu faptul că liberalii nu au votat guvernul propus de Adrian Veştea, a replicat: „Ne-a întrebat pe noi cineva când l-a propus pe domnul Veştea? Ei, acum domnul Luca Niculescu ne-a întrebat. A venit la partid şi şi-a spus punctul de vedere”.



