Vaslui: Petrecere de botez, oprită de poliţişti şi jandarmi; participanţii – amendaţi cu 28.000 de lei

Poliţiştii şi jandarmii au oprit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o petrecere de botez care avea loc într-un local din comuna vasluiană Muntenii de Jos, participanţii la eveniment fiind amendaţi în total cu 28.000 de lei. ‘Poliţiştii şi jandarmii au sistat derularea unui eveniment privat, organizat în interiorul unui local, din comuna Muntenii de Jos, cu participarea unui număr mare de persoane. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii şi jandarmii care au descins la faţa locului au aplicat un număr de 55 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19’, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui. Peste 200 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au acţionat în ultimele 24 de ore, la nivel judeţean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei COVID-19.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare