Vaslui: Tânăr de 35 de ani, decedat la mai puţin de 48 de ore după rapel

Un tânăr de 35 de ani, din municipiul Vaslui, a decedat la aproximativ 48 de ore după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19.

El suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă, iar potrivit declaraţiei membrilor familiei, vineri, a fost prezent la o şedinţă de dializă, după care a făcut rapelul, iar în cursul serii s-a simţit rău, starea sa degradându-se ulterior. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, familia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta este în stare de inconştienţă.

‘Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul’, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Tânărul decedat fusese infectat cu SARS-CoV-2 şi declarat vindecat.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare