Vaslui: Un bărbat a decedat după ce a căzut din căruţă; salvatorii chemaţi să intervină au fost agresaţi de aparţinători

Un bărbat în vârstă de 24 de ani a murit, miercuri, după ce a căzut dintr-o căruţă în localitatea Fundu Văii, salvatorii chemaţi să intervină la faţa locului fiind agresaţi de aparţinătorii victimei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Dan Ionaşcu, la faţa locului a fost solicitat să intervină un echipaj din cadrul SMURD Vaslui, care a găsit bărbatul în stare de inconştienţă.

‘Bărbatul lucra la aproximativ doi metri înălţime pe stocul de fân, când s-a dezechilibrat şi a căzut între poarta casei şi atelaj. Familia l-a ridicat din zona în care căzuse, în încercarea de a-i acorda primul-ajutor, după care a sunat la numărul unic pentru urgenţe 112. Când a ajuns echipajul ambulanţei SMURD, victima era în stop cardio-respirator, astfel încât s-au început manevrele de resuscitare. Văzând că bărbatul nu îşi revine, aparţinătorii au devenit violenţi cu pompierii, astfel încât a fost solicitat un echipaj de poliţie. Din păcate, după mai bine de două ore de resuscitare, medicul a declarat decesul victimei, care suferise o fractură de claviculă şi una toracică’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare