Vaslui: Un mort şi cinci răniţi în urma accidentului produs la intrarea în Huşi

Vaslui, 30 oct/ Agerpres/- O persoană a decedat, iar cinci au fost transportate la spital în urma accidentului produs sâmbătă, pe DE 581, la intrarea în municipiul Huşi, informează purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vaslui, Daniel Ungureanu.

Potrivit acestuia, în urma impactului dintre cele trei autoturisme implicate, un şofer de 44 de ani a fost grav rănit, fiind găsit în stop cardio-respirator. El a fost supus manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, cadrele medicale declarând decesul.

De asemenea, cinci persoane, între care trei copii, au fost duse la Spitalul Huşi, iar o altă persoană implicată a refuzat transportul la unitatea medicală.

La faţa locului au intervenit trei ambulanţe SAJ, o ambulanţă SMURD şi o maşină de descarcerare, precizează sursa citată. AGEPRES/ (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Cătălin Alexandru)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare