Vastă operaţiune a poliţiei germane împotriva unei asociaţii islamiste pro-Hezbollah

Poliţia germană a efectuat joi o vastă operaţiune în cadrul căreia au avut loc 54 de percheziţii în şapte regiuni, vizând o asociaţie islamistă suspectată că sprijină gruparea şiită libaneză Hezbollah, a anunţat joi Ministerul de Interne german, relatează AFP, informează Agerpres.

„Într-un moment în care mulţi evrei se simt extrem de ameninţaţi, noi nu tolerăm propaganda islamistă, nici campaniile antisemite şi ostile Israelului”, a declarat ministrul de interne Nancy Faeser într-un comunicat.

Operaţiunea poliţiei a vizat „Centrul islamic din Hamburg” (IZH) şi alte cinci organizaţii suspectate că ar avea legătură cu acesta.

Germania consideră Hezbollah o „organizaţie teroristă” şi a interzis activităţile sale în ţară în aprilie 2020.

Percheziţii au avut loc la 54 de proprietăţi aflate în diferite regiuni ale Germaniei.

Activităţile IZH urmăresc răspândirea „conceptului revoluţionar” al mullahilor iranieni, care este „considerat contrar ordinii constituţionale din Germania”, se arată în comunicat.

Concret, asociaţia IZH controlează mai ales moscheea Imamului Ali din Hamburg, iar serviciile de informaţii germane suspectează IZH că „exercită o influenţă puternică” de acolo asupra altor moschei şi asociaţii, „mergând până la o preluare totală a controlului”, a afirmat Ministerul de Interne.

În cadrul acestei mişcări, „observăm în mod clar tendinţe antisemite şi ostile Israelului, care sunt, de asemenea, propagate prin diverse canale mass-media”, subliniază ministerul.

Cancelarul german Olaf Scholz le-a promis evreilor că vor fi protejaţi în Germania, în cadrul unei ceremonii în urmă cu o săptămână care a marcat împlinirea a 85 de ani de la pogromul nazist cunoscut ca „Noaptea de cristal”. Declaraţiile şefului guvernului german au avut loc în contextul unui recent val de incidente antisemite ce au urmat atacului grupării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie asupra Israelului şi ripostei lansate de acesta din urmă.

Germania, la fel ca numeroase alte ţări, se teme de o extindere a acestui conflict în Orientul Mijlociu, şi mai ales în Liban prin intermediul Hezbollah.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare