Vaticanul se declară gata ”să înlesnească dialogul” între Rusia şi Ucraina

Vaticanul este gata „să înlesnească dialogul” între Rusia şi Ucraina pentru a pune capăt războiului, a anunţat luni un diplomat al său, informează Reuters preluat de Agerpres.

Cardinalul Pietro Parolin, locul doi în ierarhia de la Vatican după Suveranul Pontif, a declarat presei italiene că, „în pofida războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei”, el este convins că „există întotdeauna loc pentru negocieri”.

Ambasadorul ucrainean la Vatican, Andrii Iuraş, a declarat pentru Reuters într-un interviu din 14 februarie că autorităţile de la Kiev sunt deschise unei medieri a Vaticanului în conflictul Ucrainei cu Rusia, apreciind Cetatea Vaticanului drept „un loc foarte influent, foarte spiritual pentru o întâlnire” în vederea negocierilor.

Parolin a declarat pentru presa italiană că dialogul este singura cale „rezonabilă şi constructivă” pentru depăşirea divergenţelor.

„Sfântul Scaun, care în aceşti ani a urmărit evenimentele din Ucraina constant, discret şi cu mare atenţie, oferindu-se să înlesnească dialogul cu Rusia, este întotdeauna gata să ajute ambele părţi să reia o astfel de cale”, a spus cardinalul Pietro Parolin, potrivit site-ului Vatican News.

Papa Francisc a făcut duminică un apel impresionat pentru înfiinţarea de coridoare umanitare care să ajute refugiaţii să plece din Ucraina şi a spus că cei care încep un război nu trebuie să se amăgească cu gândul că Dumnezeu este de partea lor.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare