Guvernul Venezuelei a anunţat luni că a rupt relaţiile diplomatice cu Paraguayul, după ce Caracasul a respins „categoric” declaraţiile de susţinere ale preşedintelui acestei ţări, Santiago Pena, pentru liderul opoziţiei venezuelene, Edmundo Gonzalez Urrutia, notează Agerpres.
Executivul lui Nicolas Maduro a descris această susţinere drept necunoaştere a dreptului internaţional şi a „principiului neamestecului” în afacerile interne ale unui alt stat, potrivit EFE.
„Republica Bolivariană Venezuela a decis, în exercitarea deplină a suveranităţii sale, să rupă relaţiile diplomatice cu Republica Paraguay şi să procedeze la retragerea imediată a personalului său diplomatic acreditat în această ţară”, a declarat executivul venezuelean, care restabilise legături cu Asuncion în noiembrie 2023, după venirea lui Pena la putere.
Administraţia Maduro a considerat că Pena „reia o practică eşuată care aminteşte de fanteziile defunctului Grup de la Lima cu aventura sa ridicolă numită Guaido”, făcând aluzie la fostul lider al opoziţiei Juan Guaido, care la acea vreme a primit sprijinul guvernării de la Asuncion, condusă pe atunci de fostul preşedinte Mario Abdo Benitez (preşedintele între 2018-2023).
Abdo Benitez a rupt relaţiile diplomatice cu Venezuela în ianuarie 2019 şi a anunţat închiderea ambasadei Paraguayului la Caracas, după ce Maduro a fost învestit pentru un al doilea mandat de preşedinte după un proces electoral pe care Paraguayul l-a numit „ilegitim”.
Venezuela a subliniat că aceste acţiuni „reprezintă repetarea strategiilor fără sprijin politic, legal sau social, care şi-au demonstrat eşecul răsunător”.
„Este regretabil că guverne precum cel din Paraguay continuă să-şi subordoneze politica externă intereselor puterilor străine, promovând agende care vizează subminarea principiilor democratice şi a voinţei popoarelor libere”, se adaugă într-un comunicat, difuzat prin Telegram de ministrul de externe venezuelean, Yvan Gil Pinto.
Venezuela şi-a reafirmat angajamentul „faţă de apărarea democraţiei, păcii şi autodeterminării popoarelor” şi a reafirmat că „nicio bufonerie predată de fascismul internaţional nu va reuşi să distrugă voinţa unui popor ferm în construirea propriului destin”.
Duminică, Pena a susţinut o videoconferinţă cu Gonzalez Urrutia, pe care îl consideră „câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Venezuela”, şi cu lidera opoziţiei Maria Corina Machado.
Preşedintele paraguayan, care a restabilit relaţiile cu Caracasul la trei luni de la preluarea mandatului, în august 2023, a vorbit despre „necesitatea ca regiunea să se unească pentru a acţiona pentru respectarea absolută a voinţei populare şi pentru a preveni menţinerea regimurilor autoritare în vigoare” şi şi-a reafirmat sprijinul „pentru democraţie şi victoria lui Gonzalez Urrutia în calitate de preşedinte” al Venezuelei.
sursa – AGERPRES