Venezuela şi SUA reiau dialogul pentru a încerca să-şi îmbunătăţească relaţiile

Venezuela şi Statele Unite au reluat miercuri dialogul pentru a încerca să-şi îmbunătăţească relaţiile, în ciuda sancţiunilor continue ale Washingtonului împotriva sectorului petrolier venezuelean, relatează AFP, transmite Agerpres.

„După această primă întâlnire am convenit: 1. disponibilitatea celor două guverne de a lucra împreună pentru a câştiga încredere şi a îmbunătăţi relaţiile. 2. să menţinem comunicarea într-o manieră respectuoasă şi constructivă”, a scris pe X Jorge Rodriguez, negociator-şef venezuelean şi preşedinte al Adunării Naţionale, la sfârşitul unei „reuniuni virtuale”.

Preşedintele Nicolas Maduro, care încearcă să obţină un al treilea mandat la alegerile prezidenţiale din 28 iulie, a anunţat luni, spre surprinderea tuturor, reluarea dialogului cu Statele Unite.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a salutat miercuri acest dialog şi a spus că „suntem conştienţi că schimbarea democratică nu va fi uşoară şi va necesita un angajament serios”.

„Prin urmare, suntem în continuare hotărâţi să susţinem voinţa poporului venezuelean şi să deschidem calea către o guvernanţă democratică prin alegeri deschise şi incluzive. Nu am detalii specifice de împărtăşit despre angajamentul diplomatic, dar cu siguranţă îl salutăm cu bună credinţă”, a adăugat ea.

Subsecretarul de stat pentru America Latină, Brian Nichols, a declarat luni că Statele Unite sunt „întotdeauna deschise dialogului”.

Caracas şi Washingtonul au început negocieri secrete anul trecut în Qatar.

În timpul acestor discuţii, cele două părţi au convenit asupra unui schimb de prizonieri. Washingtonul l-a eliberat pe Alex Saab, acuzat că este omul de paie al lui Maduro, în schimbul eliberării a 28 de prizonieri, 10 americani şi 18 venezueleni, închişi în Venezuela.

În schimb, Statele Unite au relaxat embargoul petrolier impus ţării din 2019 în încercarea de a-l înlătura pe preşedintele Maduro, a cărui realegere în 2018 nu a recunoscut-o.

Dar Washingtonul a reimpus apoi sancţiuni în aprilie, mai ales după confirmarea ineligibilităţii Mariei Corina Machado, câştigătoarea clară a alegerilor primare ale opoziţiei pentru scrutinul prezidenţial.

Venezuela a condamnat măsura şi a denunţat „pretenţia Statelor Unite de a monitoriza, mandata, controla şi manipula industria petrolieră venezueleană prin politica sa ilegală de impunere a măsurilor coercitive şi a licenţelor”.

Washingtonul a criticat, de asemenea, arestarea opozanţilor, 46 în ultimele şase luni, potrivit ONG-ului Acces la Justiţie, precum şi retragerea invitaţiei adresate UE de a observa alegerile prezidenţiale.

Maduro a declarat luni că doreşte „dialog, înţelegere, un viitor pentru relaţiile noastre, schimbări sub suveranitate şi independenţă absolută”.

Potrivit unor surse diplomatice, Caracas şi aliaţii săi, precum şi Washingtonul şi Uniunea Europeană, au interesul de a normaliza relaţiile dintre cele două ţări.

Venezuela încearcă să ridice sancţiunile, astfel încât să-şi poată revigora economia devastată de o criză economică în urma căreia văzut PIB-ul s-a contractat cu 80% în zece ani.

La rândul lor, într-un context de tensiune asupra preţului barilului cu războiul din Ucraina şi evenimentele din Orientul Mijlociu, Occidentul ar saluta revenirea Venezuelei pe piaţa petrolului pe termen mediu.

Ţara care producea cândva peste trei milioane de barili pe zi se luptă să producă astăzi puţin sub un milion.

În plus, aproximativ şapte milioane din cei 30 de milioane de venezueleni şi-au părăsit ţara, generând probleme sau dezbateri privind imigraţia la vecinii săi, dar şi în Statele Unite, exacerbate de apropierea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare