Conducerea Jandarmeriei Capitalei a dispus efectuarea de verificări în legătură cu modul în care doi jandarmi au încătuşat pe stradă, sâmbătă seara, un bărbat care a refuzat să poarte mască de protecţie în timpul unei manifestări în apropierea Palatului Parlamentului şi să prezinte datele de identificare în vederea legitimării. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 18,30, jandarmii au imobilizat un bărbat care a refuzat să comunice datele necesare în vederea stabilirii identităţii şi l-au condus la secţia de poliţie. ‘Conducerea unităţii a dispus verificarea modului de acţiune al jandarmilor şi respectarea procedurilor. În urma refuzului repetat al persoanei de a prezenta datele necesare în vederea legitimării şi de a respecta recomandările făcute cu privire la portul măştii sanitare de protecţie pe timpul unei adunări publice, jandarmii care asigurau măsurile de ordine şi siguranţă publică la manifestaţia respectivă au condus persoana la secţia de poliţie, pentru a fi identificată şi sancţionată contravenţional. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi refuz de legitimare, conform prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi Legii 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice’, transmite Jandarmeria Capitalei. În imaginile apărute în spaţiul public, bărbatul susţine că este ofiţer în rezervă al Armatei şi refuză să poarte mască de protecţie. ‘Eu sunt ofiţer în rezervă al Armatei. Vreţi să ne batem? Hai să ne batem. Care e problema? Dacă vreţi să ne batem, haideţi să ne batem’, le spune el la un moment dat celor doi jandarmi, care îi ceruseră actele de identitate. Ulterior, cei doi jandarmi îl trântesc la pământ pe bărbatul respectiv şi îi pun cătuşele.
Sursa: PRESSONLINE