Veşti bune de la meteorologi; după ploile care au cuprins toată ţara urmează temperature de până la 24 de grade Celsius.
Sâmbătă şi duminică se înregistrează temperaturi la scara întregii țări, între 16 până la 23 de grade Celsius la nivelul maximelor cu înnorări temporare la munte în partea de est și sud-est a țării, unde se înregistrează ploi slabe, a declarat la Antena 3 directorul ANM, Elena Mateescu
Săptămâna viitoare va debuta cu o vreme răcoroasă, în special în partea de vest, sud-vest a țării, acolo unde temperaturile maxime nu vor depăși 15 grade Celsius. În schimb, în partea de sud-est, mai ales în Bărăgan și vestul Dobrogei, 25-26 de grade Celsius. Trebuie să mai menționăm și ploi în partea de vest, nord, est și în zona de munte, acolo unde este posibil să consemnăm averse cu aspect torențial și cantități de apă mai însemnate, spune directorul ANM.
“Am actualizat estimările pentru următoarele patru săptămâni, până în jurul datei de 11 noiembrie și săptămâna 12-19 octombrie va fi caracterizată în general de temperaturi mai ridicate în aproape toată ţara, iar în partea de sud-est şi est a ţării, abaterile faţă de această săptămână, vor fi deosebit de ridicate, 4 până la 4,5 grade Celsius”, a anunţat Elena Mateescu.