Vești bune despre procedurile de infringement împotriva României – Comisia Europeană a clasat două proceduri din domeniul protecției mediului

Conform unui comunicat de presă al ministerului Mediului, remis ecopolitic.ro, Comisia Europeană a aprobat, la data de 24 ianuarie 2019, clasarea a două proceduri de infringement din domeniul protecției mediului, declanșate împotriva României în anii 2017 și 2018.

Este vorba despre:

  • Cauza 2017/0184 – acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor având ca obiect necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce privește reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire;
  • Cauza 2018/0042 – acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor având ca obiect necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a Directivei 2015/2193/UE privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații medii de ardere.

Conform aceleiași surse, în cazul procedurii care viza reducerea consumului de pungi din plastic, România și-a îndeplinit obligațiile prin interzicerea, la propunerea Ministerului Mediului, a producției pungilor din plastic subțire și foarte subțire cu mâner începând cu 1 iulie 2018 și a comercializării acestora de la 1 ianuarie 2019.

În ceea ce privește procedura de infringement privind poluanții de la instalațiile medii de ardere, Comisia Europeană a decis clasarea cauzei datorită adoptării, de către Parlamentul României, a Legii 293/2018 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici, inițiată de Guvern la propunerea Ministerului Mediului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare