Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a fost constituit un grup de lucru la nivelul instituţiei care analizează posibilitatea introducerii canabisului ca tratament adjuvant pentru anumite categorii de boli grave, inclusiv pentru cele aflate în faze terminale.
Discuţiile vor continua în cadrul grupului de lucru înfiinţat de Ministerul Sănătăţii pentru a analiza posibilitatea introducerii în practica medicală din România a canabisului medicinal ca terapie adjuvantă în bolile cronice, iar motivul creării lui a fost acela de a asigura accesul la tratamente inovative, a informat şi un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Sorina Pintea a precizat că marţi a fost prima întâlnire a unui grup de lucru care analizează posibilitatea introducerii canabisului medicinal pentru anumite patologii, terapii adjuvante pentru bolnavii cronici, oncologie, epilepsie, boli rare.
„A fost o primă întâlnire şi analizăm această posibilitate. Orice terapie care ajută pentru pacienţi va fi luată în discuţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, la Europa FM.
Potrivit MS, din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, CNAS, ANMDM, şefi ai comisiilor de specialitate neurologie pediatrică, psihiatrie adulţi şi psihiatrie pediatrică, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi. În cadrul întâlnirii, specialiştii au subliniat că unicul produs benefic în tratamentul adjuvant al epilepsiilor rare (Sindrom Dravet şi Lennox – Gastaut) din cele existente pe piaţa externă şi care are autorizaţie de punere pe piaţă de la FDA (Food and Drog Administration) este în prezent comercializat doar în SUA. Procedura de autorizare pentru piaţa europeană este posibil să fie finalizată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) în prima jumătate a acestui an.
În cadrul grupului de lucru, în viitor, discuţiile vor continua cu preşedinţii altor comisii de specialitate, precum oncologie, boli infecţioase, paliaţie, toxicologie şi toxicodependenţa.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, la Parlament, că legalizarea canabisului în scopuri medicale este o practică utilizată în multe ţări europene, în special pentru pacienţii care suferă de cancer în faze terminale. El a anunţat primul că această temă este analizată la Ministerul Sănătăţii.
„Este deja o practică europeană şi justificarea există, medical vorbind. Fiind în fază terminală pacienţii, probabil că e o cale de a diminua suferinţele pe care aceştia le au. Totdeauna ne raportăm la ce este în alte state. Sunt multe practici în ţări europene legalizate care aduc avantaje”, a spus Teodorovici.