Ministrul Dezvoltării Publice, Ion Ștefan, a anunțat că în perioada 6-18 ianuarie, Corpul de control a verificat lucrările publice efectuate în cadrul programelor PNDL 1 și PNDL 2, iar în urma controalelor, zeci de proiecte au fost sistate de la plată pentru că cererile de decontare erau incorecte.
- ”În perioada 6-18 ianuarie, Ministerul Dezvoltării a continuat verificarea lucrărilor publice prin programul PNDL 1.
Au fost verificate 139 de UAT-uri, iar dintre acestea au fost găsite 19 situații în care decontările cerute erau incorecte, suma totală fiind de peste 10 milioane de lei.
Pentru PNDL 2 am avut în control 1283 de solicitări, iar dintre acestea au fost găsite în neregulă lucrări în valoare de 53 de milioane de lei.
- În urma acțiunii de control vor fi oprite plăți de peste 53 de milioane de lei. În cursul acestei săptămâni vom începe plățile pentru lucrările conforme”, a declarat ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, în debutul ședinței de Guvern.