Vice-cancelarul german a stat o oră şi jumătate într-un adăpost antiaerian din Kiev

Primele ore ale zilei de vineri l-au găsit pe vice-cancelarul german Robert Habeck, aflat într-o vizită la Kiev, într-un adăpost antiaerian, unde a coborât după alerta care se declanşează în caz de atacuri cu rachete sau drone, relatează dpa, scrie Agerpres.

O alertă de raid aerian a fost declanşată la ora locală 4:40 (01:40 GMT) la Kiev, forţându-l pe Habeck şi anturajul său să petreacă aproximativ o oră şi jumătate într-un adăpost din parcarea subterană a hotelului unde erau cazaţi, până la ridicarea alarmei.

Habeck, însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri din sectoarele apărării şi energetic, a sosit joi în Ucraina. Se aşteaptă ca vineri să aibă o serie de întâlniri la Kiev, înainte de a se deplasa în Republica Moldova, unde are programată o întrevedere cu prim-ministrul moldovean Dorin Recean.

Potrivit Forţelor aeriene ucrainene, alerta a fost declanşată după ce mai multe rachete au fost detectate îndreptându-se iniţial spre zonele din nordul Ucrainei, unde se află şi capitala Kiev, dar care au deviat apoi de la curs.

Atacuri cu rachete şi drone ruseşti au fost raportate în cursul nopţii în regiunile Dnipropetrovsk (centru) şi Odesa (sud).

Potrivit Forţelor de apărare aeriană ucrainene, 15 din cele 22 de rachete şi toate cele 14 drone au fost interceptate în cursul atacurilor de noaptea trecută.

Autorităţile ruse au anunţat de asemenea raiduri aeriene. A existat o alertă de raid aerian în timpul nopţii în regiunea Belgorod, situată la graniţa cu Ucraina.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare