Vicele PNL, Dan Vîlceanu acuză parlamentarii PSD-ALDE că au votat o lege care are la bază un fals

Conform deputatului PNL, Dan Vîlcean Ordonanța 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care a fost votată marți în Parlament, este o lege care are la bază un fals și care a fost votată fără nicio problemă de parlamentarii PSD-ALDE.

Mai mult decât atât, ”conținutul ei este devastator pentru mai multe categorii de personal, iar adoptarea ei s-a făcut prin nerespectarea procedurilor legale, regulamentul Parlamentului, etc.”, a mai precizat vicepreședintele PNL, deputatul Vâlceanu.

Lege adoptată prin fals pentru cârpeli bugetare

”Ordonanța cârpelilor Guvernului PSD-ALDE – nr. 90/2017 – a fost votată marți în Parlament. Conținutul ei este devastator pentru mai multe categorii de personal, iar adoptarea ei s-a făcut prin nerespectarea procedurilor legale, regulamentul Parlamentului, etc. Este o lege care are la bază un fals și am spus asta și în plenul Camerei Deputaților.

Un fals pentru că la plen au votat amendamente care fuseseră respinse de comisii și aprobate apoi într-o nouă ședință, care din punct de vedere legal nu a avut loc. Nu a fost o problemă pentru deputații PSD-ALDE. Au votat. Este o ordonanță de tăieri, amânări, modificări și prorogărI de termene. Unde sunt banii de care aveau nevoie pentru a respecta promisiunile? Sunt tot într-o promisiune, dar făcută câtorva oameni: subvenția la porci. Două legi pentru subvenții la porci, în valoarea totală de 600 de milioane de euro! Și nu este o lege pentru fermierul român, ci pentru cei ca Liviu Dragnea, cu ferme mari de porci. Ce au votat astăzi nu este pentru români, ci împotriva lor! Ei bine, PSD-ALDE promite locuri de muncă, dar blochează angajările în sectorul public.

V-au promis tichete cadou, indemnizaţie de hrană şi indemnizaţie de vacanţă? V-au mințit! V-au spus că le pasă de educația din România. V-au mințit!

Au votat amânarea acordării de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele primare. Și nu intră în vigoare nici contul educațional de 500 de euro pentru fiecare nou-născut!

Și sunt doar câteva din prevederile ordonanței! Atât știe Guvernul PSD-ALDE! Să mintă!”, a transmis deputatul Vîlceanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare