Vicepreședintele PNL, Dan Vîlceanu prezintă concluziile unui raport al Comisiei Europene : Măsurile economice luate de Guvernul PSD-ALDE au dus România cu un picior în groapă

Măsurile economice luate de Guvernul PSD-ALDE au dus România cu un picior în groapă

Conform unei postări pe pagina sa de socializare, vicepreședintele PNL, deputatul Dan Vîlceanu prezintă concluziile unui raport al Comisiei Europene cu privire la măsurile economice anunțate de guvern și pe care le consideră a fi greșite iar pe miniștrii actuali îi acuză de tupeu și aroganță.

Vă prezentăm în continuare postarea completă :

  ”Comisia Europeană este cu ochii pe ţara noastră, din cauza măsurilor economice greşite pe care le iau guvernanţii. Practic, ne păzeşte, ca puterea să nu ne arunce în groapă şi ne avertizează că în acest moment suntem doar cu un picior în hău. Răspunsul guvernanţilor noştri este că celor din Comisie li se pare şi că ei ştiu mai bine. Acest răspuns nu este o glumă, este răspunsul Ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, care apare în raportul Comisiei Europene, în urma vizitei din România. Tupeul miniştrilor noştri şi aroganţa, depăşesc graniţele ţării. Vă prezint, pe scurt, concluziile din raport :

1.Despre split TVA. Comisia Europeană i-a spus Ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, că pentru aplicarea split TVA, ar fi trebuit obţinută o derogare de la directiva TVA. Ministrul Finanţelor a contestat necesitatea unei derogări şi a spus că cei din Comisie, nu au informaţii exacte despre această măsură, scrie în raport.

2. Despre modificarea Sistemului de Pensii, Comisia specifică în raport că se vrea întoarcerea reformei pensiilor din 2008 : Misiunea a avertizat împotriva adoptării unor modificări profunde la Sistemul de Pensii într-un mod grăbit, fără o analiză adecvată, doar pt a reduce pe termen scurt deficitul.

3. Legea Salarizării Unitare va duce la un deficit de 4% în 2018, din cauza creşterii salariilor, adică cu un procent peste ţinta asumată.

4. Romania a adoptat politici care sporesc consumul pe termen scurt – reducerea impozitelor, cresterea salariilor din sistemul public şi nu politici care vizează stimularea pe termen lung a economiei, cum ar fi absorbţia fondurilor UE sau creşterea calităţii investiţiilor publice.

5. În legătură cu transferul contribuțiilor către angajat, aflăm că măsura este luată pentru a diminua impactul bugetar al legii salarizării unitare.

Toate aceste cuvinte apar în raportul Comisiei Europene către Consiliul European, iar în raport se specifică şi faptul că opoziţia atrage atenţia cu privire la componenţa bugetului, în special în ceea ce priveşte tăierea investiţiilor şi impactul pe termen lung. Adică exact ce spun eu şi colegii mei şi ceea ce am spus şi celor de la CE, când au venit la Comisia de Buget Finanţe.

Atașat acestei postări aveți raportul Comisiei Europene, pe larg.”

https://ec.europa.eu/…/EN/COM-2017-629-F1-EN-MAIN-PART-1.PDF

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare