Vicepreședintele PSD Sector 1, Alexandru Petrescu spune joi că este revoltător s-o vedem pe doamna Armand moț la microfon, dând interviuri televiziunilor, la fiecare deschidere/închidere de astfel de eveniment, de parcă ar fi avut vreo implicare în organizarea acestora.
”Despre starea deplorabilă în care se găsește tronsonul vechi al Căii Griviței, cuprins între Calea Victoriei și Gara de Nord, am tot scris. Case negustorești superbe, palate ce amintesc de vremuri în care această arteră era cu adevărat „bulevardul Gării” ce prelungea zona comercială a Pieței Matache până spre centrul orașului, sunt acum într-un stadiu avansat de degradare sau abandonate.
Ce face primarul Sectorului 1 în această situație? Cu insolența-i caracteristică, edilul Armand simulează interesul și implicarea pentru revitalizarea zonei, prin asocierea cu un eveniment privat, un festival de teatru independent, ce se petrece anual, chiar pe acest tronson nefericit al Căii Griviței.
În această arie urbană, urmează să se construiască și un teatru, o inițiativă privată lăudabilă, pentru care administrația locală n-are niciun merit.
Așa cum ne-a obișnuit, (vezi și cazul recent al evenimentului Design Week din Piața Amzei) dna Armand, se “alătură” – doar în poze și pe scenă – demersurilor private care sunt organizate în Sectorul 1, nu pentru a le sprijini și/sau complementariza, ci pentru unicul scop de a-și promova imaginea.
Este revoltător s-o vedem pe doamna Armand moț la microfon, dând interviuri televiziunilor, la fiecare deschidere/închidere de astfel de eveniment, de parcă ar fi avut vreo implicare în organizarea acestora.
Dna Armand, funcția de primar al Sectorului 1 înseamnă să faceți mult mai multe pentru comunitățile locale, nu doar jocuri de imagine! De ce nu ne arătați ce plan concret aveți pentru revitalizarea tronsonului vechi al Căii Griviței? Restaurarea clădirilor, extinderea spațiilor de activare pietonală și conectarea la alte zone prin trasee turistice/culturale. Iată doar câteva idei pe care orice cetățean interesat de soarta orașului le poate avansa. Nu și doamna Armand. Acum, când festivalul de teatru tocmai s-a încheiat, primarul Clotilde Armand ne transmite zilnic de pe scenă circului ieftin de la Primăria Sectorului 1, tradus pentru cetățeni în incompetență la superlativ – specialitatea actualei administrații.
Clotilde, ai legătură!”, scrie Alexandru Petrescu.