Victor Negrescu a cerut ca bani de la situații neprevăzute să fie utilizați pentru compensarea efectelor războiului tarifelor

Vicepreședintele PE Victor Negrescu a solicitat, în calitate de negociator-șef al bugetului UE pentru anul 2025, ca o parte din cele 10 miliarde de euro păstrate pentru situații neprevăzute să fie utilizată pentru a compensa efectele negative ale războiului tarifelor asupra companiilor europene, inclusiv românești.
”Acest lucru devine cu atât mai necesar cu cât autoritățile au confirmat semnalul de alarmă pe care l-am tras în urmă cu câteva zile cu privire la riscurile pentru România.
În cadrul întâlnirii interinstituționale cu reprezentanții statelor membre și Comisia Europeană, am subliniat câteva priorități bugetare clare:
* Protejarea politicii de coeziune și a măsurilor pentru dezvoltarea zonelor rurale, cu menținerea alocărilor pentru proiectele deja asumate;
* Activarea celor 3 miliarde de euro destinate statelor din estul Europei afectate de inundații – fonduri obținute cu greu ca urmare a negocierilor;
* Implementarea eficientă a programului european de împrumut pentru apărare, în valoare de 150 de miliarde de euro, fără a afecta obiectivele existente ale Uniunii;
* Utilizarea strategică a fondurilor pentru situații neprevăzute și a fondurilor nefolosite, inclusiv pentru a gestiona impactul direct și indirect al noilor tarife comerciale.
Totodată, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență, am reiterat nevoia de a prelungi finanțarea proiectelor mature, cu un stadiu de execuție de cel puțin 20%, cu un an. Nu putem permite ca investițiile strategice să rămână blocate sau șantierele să fie abandonate.
Este momentul să folosim inteligent fiecare ban european pentru protejarea economiei, consolidarea rezilienței și finalizarea proiectelor care contează pentru cetățeni”, spune Negrescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare