Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că a solicitat, în viitorul buget european, crearea unui fond dedicat luptei împotriva cancerului, în valoare de minimum 2 miliarde de euro.
”Am solicitat, în viitorul buget european, crearea unui fond dedicat luptei împotriva cancerului, în valoare de minimum 2 miliarde de euro. Împreună cu alți colegi din Parlamentul European, am reușit să introducem ideea în propunerea bugetară a legislativului european.
În ultimii ani, am sprijinit constant inițiativele europene pentru prevenție, tratament și susținerea pacienților. Am adus în mod special în prim-plan situația copiilor bolnavi de cancer și nevoia unui acces real la tratamente moderne.
Am reiterat aceste priorități în cadrul unui eveniment pe care l-am găzduit în Parlamentul European, alături de reprezentanți ai instituțiilor europene și experți în domeniu. Discuțiile s-au concentrat pe prevenție și pe un proiect pilot implementat în România, finanțat din fonduri europene obținute direct de la Bruxelles.
Felicitări tuturor celor implicați în proiectul Lerești Living Lab și în mod special reprezentanților comunei Lerești și Consiliului Județean Argeș pentru faptul că și-au asumat acest demers. Proiectul reprezintă un exemplu de ecosistem local de inovare în sănătate, care reunește comunitatea, autoritățile și specialiștii pentru a dezvolta soluții concrete de prevenție și promovare a sănătății, printr-o abordare participativă și colaborativă, cu accent pe combaterea cancerului.
Astfel de inițiative arată că se poate și că fondurile europene pot face diferența. Așa salvăm vieți”, spune Negrescu.



