- ”Bătălia pentru viitorul buget european este și bătălia pentru banii României. Iar România trebuie să fie bine reprezentată la masa negocierilor. Înaintea Consiliului European, am făcut două demersuri importante pentru protejarea fondurilor europene și pentru un buget care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor.
Am mobilizat peste 50 de eurodeputați din 13 state membre, care au semnat o scrisoare comună prin care solicităm protejarea politicii de coeziune și a agriculturii în viitorul buget european 2028–2034. Sunt fonduri esențiale pentru România, pentru dezvoltarea comunităților locale, sprijinirea fermierilor, modernizarea infrastructurii și reducerea decalajelor dintre regiuni.
Liderii social-democrați europeni au aprobat o rezoluție pe care am coordonat-o, în calitate de vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni și responsabil pentru negocierile privind viitorul buget european. Susținem un buget european mai ambițios, care să protejeze agricultura și coeziunea, să investească mai mult în educație, sănătate, locuințe și competitivitate și să ofere sprijin adecvat regiunilor de la frontiera estică a Uniunii Europene.



