Victor Negrescu cere să fie sancționat eurodeputatul Guido Reil, care a comparat România cu Vestul Sălbatic

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu i-a cerut, duminică, preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, sancţionarea eurodeputatului Guido Reil care, în plen, a comparat România cu Vestul Sălbatic, afirmând că țara noastră nu merită să fie în Uniunea Europeană.

„Nu pot accepta ca ţara mea să fie atacată gratuit de un eurodeputat extremist în plenul Parlamentului European. De aceea, am solicitat, utilizând procedurile parlamentare specifice, sancţionarea imediată a acestuia. Sancţiunea aplicată poate conduce la ştergerea înregistrării intervenţiei, pierderea dreptului la o parte din indemnizaţie, suspendarea dreptului de vot sau a participării la diferite activităţi parlamentare. Dacă acum tolerăm acest tip de mesaj anti-românesc, există riscul ca acest comportament să se reproducă în continuare sub forme şi mai dure”, a declarat europarlamentarul PSD Victor Negrescu, potrivit unui comunicat de presă.

Victor Negrescu susține că prin declaraţia sa Guido Reil a adus atingere demnităţii României.

Potrivit sursei citate, documentul transmis Robertei Metsola este fundamentat în baza articolului 10, alineat 1 din Regulamentul de Procedură al Parlamentului European, coroborat cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale, precum şi aplicarea prevederilor articolelor 175, alineat 1 şi alineat 6, respectiv 176, alineat 1 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare