Victor Negrescu: Facem apel la forțele politice de dreapta să dea dovadă de responsabilitate și să revină rapid și cu maturitate la masa negocierilor

Moțiunea de cenzură a trecut. Singura direcție viabilă este formarea rapidă a unui guvern pro-occidental, cu un mandat ambițios, bazat pe reforme consistente, performanță economică și măsuri reale de echitate socială, transmite europarlamentarul PSD Victor Negrescu. El face apel la forțele politice de dreapta să dea dovadă de responsabilitate și să revină rapid și cu maturitate la masa negocierilor.
”Împreună cu familia social-democrată europeană, facem apel la forțele politice de dreapta să dea dovadă de responsabilitate și să revină rapid și cu maturitate la masa negocierilor. Acest mesaj a fost de altfel deseori comunicat de toate grupurile politice pro-europene din Parlamentul European.
Coaliția trebuie și poate să livreze mai mult și mai bine pentru oameni. Atunci când o majoritate covârșitoare a cetățenilor este nemulțumită de rezultatele economice și sociale, este evident că lucrurile trebuiau schimbate. Și asta s-a întâmplat. Nimeni nu ar trebui însă să se agațe acum de putere, deoarece România nu poate depinde de un singur om.
În același timp, trebuie să reamintim un principiu esențial: într-o coaliție, guvernarea înseamnă dialog, respect și responsabilitate împărțită. Iar, Partidul Social Democrat își propune să depășească rapid aceste momente, să uite atacurile la care a fost supus și să construiască politici sănătoase pentru români.
Forțele politice pro-europene își pot asuma împreună un set de obiective clare pentru români care să dea un nou sens acestei coaliții:
1. Cheltuirea corectă, transparentă și integrală a tuturor fondurilor europene, prin asumarea tuturor reformelor necesare, și construirea unui mandat puternic de țară pentru bugetul UE post-2027.
2. Revenirea la un sistem fiscal predictibil, dezvoltarea unor mecanisme de relansare a economiei și a consumului și finalizarea tuturor investițiilor.
3. Combaterea evaziunii fiscale și a tuturor inechităților sociale, finanțarea adecvată a justiției, transpunerea legislației europene și respectarea legii și a drepturilor sociale.
4. Proiecte de țară: finalizarea aderării la OCDE anul acesta, un plan pentru aderarea la euro și identificarea unui proiect național fanion.
5. Reforma națională: un plan de reformă constituțională pentru a pregăti România pentru anii care urmează.
Dacă ne vom concentra pe aceste lucruri, vom reuși să depășim mizele mici și personale. Voi susține activ ca viitoarea coaliție pro-occidentală să aibă un mandat ambițios și să livreze rezultate concrete pentru cetățeni.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare