Vicepreședintele PE Victor Negrescu s-a întâlnit cu Oana Gherghinescu, noul director executiv al Agenției Europene pentru Căi Ferate (ERA) – al doilea român ales într-o poziție de acest nivel în cadrul instituțiilor europene.
”Mă bucur că am putut contribui la această reușită importantă pentru România.
Susțin constant promovarea românilor în funcții de conducere la nivel european. Colaborez frecvent cu Cosmin Boiangiu, directorul Autorității Europene pentru Muncă (ELA), cu care lucrez încă din perioada pregătirii președinției române a Consiliului UE.
Iar prin implicarea mea în Biroul Parlamentului European, am reușit să conving colegii ca românii să aibă acces real la poziții de decizie – Monica Medeleanu devenind astfel primul român care ocupă funcția de director în cadrul Parlamentului European.
Spun cu mândrie că toți trei sunt profesioniști de excepție. Ei confirmă prin competență și seriozitate exact ceea ce susțin de mult timp: prin profesionalism, România poate fi o țară puternică și influentă la nivel european”, scrie Victor Negrescu pe Facebook.