Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Victor Negrescu (PSD): Am participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale și parte a rețelei europene EuroHPC AI Factories

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că a participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale și parte a rețelei europene EuroHPC AI Factories.
  • ”Este un proiect important pentru România și mă bucur să văd că un demers la care am contribuit încă din faza de construcție a candidaturii a ajuns acum în etapa concretă de implementare.

În mai 2025, am susținut reunirea instituțiilor, universităților, cercetătorilor și reprezentanților mediului asociativ pentru construirea unei candidaturi românești competitive. România a fost ulterior selectată pentru dezvoltarea RO AI Factory, iar proiectul a intrat anul acesta în implementare.

Felicit ICI București, POLITEHNICA București și toți partenerii din consorțiu care au făcut posibil acest rezultat și care au acum responsabilitatea de a transforma proiectul într-un instrument util pentru economia și cercetarea românească.

RO AI Factory nu înseamnă doar un supercomputer. Înseamnă acces la putere de calcul, date, expertiză, formare și infrastructură pentru dezvoltarea și testarea soluțiilor de inteligență artificială. Cercetătorii, universitățile, start-up-urile, IMM-urile și companiile românești trebuie să fie principalii beneficiari.
Avem mult de recuperat. În 2025, doar 5,2% dintre companiile din România utilizau inteligența artificială, față de aproximativ 20% la nivel european.
Am susținut acest domeniu inclusiv prin propuneri pentru creșterea finanțării europene destinate inteligenței artificiale și competențelor digitale și prin Romanian Digital Day, unde am adus împreună actorii români și europeni relevanți din domeniu.
Acum trebuie să facem pasul următor: să transformăm infrastructura în inovare, cercetarea în produse și ideile românești în companii competitive.
România nu trebuie să fie doar un consumator de inteligență artificială. Trebuie să dezvoltăm tehnologie, competențe și soluții aici, în România”, spune Negrescu pe Facebook.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare