Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Victor Negrescu: România are toate atuurile pentru a deveni un loc în care producem, inovăm și dezvoltăm soluții pentru întreaga Europă

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că România are toate atuurile pentru a deveni un loc în care producem, inovăm și dezvoltăm soluții pentru întreaga Europă.
  • ”România are toate atuurile pentru a deveni un loc în care producem, inovăm și dezvoltăm soluții pentru întreaga Europă.

Pentru asta, în Parlamentul European, sunt implicat activ în negocierile privind bugetul și programele europene pentru ca România să atragă mai multe investiții, companiile românești să aibă acces la finanțare, iar mai multe proiecte europene în industrie, tehnologie și inovare să fie dezvoltate în țara noastră.

Am transmis acest mesaj la Gala dedicată celor 30 de ani ai CCIFER în România, una dintre cele mai importante comunități de afaceri din țara noastră, cu care am colaborat la organizarea de misiuni economice și acțiuni de împădurire în mai multe zone din România.

Prezența economică franceză înseamnă astăzi aproximativ 4.200 de companii, 125.000 de locuri de muncă directe și investiții de circa 13 miliarde de euro în România. Dincolo de cifre, aceste investiții înseamnă fabrici, furnizori români, specialiști formați, tehnologii și comunități care s-au dezvoltat.
Următorul pas trebuie să fie și mai ambițios: mai multe proiecte comune în industrie, energie, apărare și inteligență artificială, mai multe IMM-uri românești integrate în lanțurile europene și mai multe oportunități pentru tineri, inclusiv în comunitățile mai mici.
Dacă primii 30 de ani au fost despre integrarea României în economia europeană, următorii 30 trebuie să fie despre contribuția României la construirea economiei europene a viitorului.
România poate și trebuie să fie nu doar beneficiar de investiții, ci furnizor de soluții, competențe și inovație”, spune Negrescu pe Facebook.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare