Victor Negrescu: România va avea cel puțin patru zone de investiții teritoriale integrate în noul exercițiu financiar european

Europarlamentarul Victor Negrescu a organizat, la sediul Parlamentului European din Bruxelles, o conferință dedicată investițiilor teritoriale integrate și viitorului lor în contextul noului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027.

În cadrul evenimentului, eurodeputatul român a anunțat faptul că România va avea cel puțin patru zone de investiții teritoriale integrate în noul exercițiu financiar european, finanțate cu aproximativ 600 de milioane de euro, în timp ce reprezentanții Comisiei Europene au anunțat faptul că, cel mai probabil, noul Acord de Parteneriat urmează a fi aprobat săptămâna viitoare.

Acest demers, inițiat de eurodeputatul Victor Negrescu, la care au participat experți și reprezentanți ai instituțiilor europene, a vizat prezentarea avantajelor oferite de investițiile teritoriale integrate și extinderea acestor tipuri de acțiuni la nivelul României.

“România va avea începând cu acest exercițiu financiar cel puțin patru zone de investiții teritoriale integrate care vor mobiliza aproximativ 600 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea locală din unitățile administrativ-teritoriale din zona Țării Moților – Munții Apuseni (Moții, Țara de Piatră), Delta Dunării, Valea Jiului și Țara Făgărașului.

În același timp sunt depuse eforturi considerabile pentru crearea unor zone de investiții în Botoșani, Suceava și Iași (ITI Țara de Sus), Bistrița-Năsăud și Maramureș (ITI Munții Rodnei) sau în Ținutul Buzăului, Prahovei și Vrancei. Acest mecanism integrat permite oferirea unui răspuns mai aplicat și mai complex la problemele unor zone cu deficiențe structurale de dezvoltare.

Salut mesajul Comisiei Europene de astăzi prin care a anunțat aprobarea, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, a Acordului de Parteneriat prin care România se va alătura celor 13 state europene care au început deja implementarea programării financiare actuale.

La evenimentul de astăzi din Parlamentul European dedicat promovării investițiilor teritoriale integrate din România am invitat atât reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale din țară, inițiatoare ale proiectelor, cât și reprezentanți ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Comitetului Regiunilor sau ai altor ITI-uri din străinătate.” a declarat Negrescu.

Totodată, participanții prezenți la eveniment au evidențiat avantajele investițiilor teritoriale integrate, au arătat perspectivele pentru dezvoltarea locală și au indicat obiectivele posibile de finanțare pe termen lung.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare