Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occidentale precum Washington, Londra, Paris, Bruxelles, Berlin, Madrid, Roma”.
”România a înregistrat în ultima perioadă mai multe succese în zona de politică externă şi europeană. Multe dintre aceste realizări se datorează Partidului Social Democrat. O spun cu toată tăria: social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă. Este o tradiţie pentru PSD să aibă astfel de performanţe, chiar dacă, probabil, pentru social-democraţi este mai greu, dat fiind modul în care am fost deseori prezentaţi în afara ţării de către adversarii politici”, scrie Negrescu pe Facebook.
Iată câteva din realizările recente:
El enumeră: aderarea completă la spaţiul Schengen, ntrarea în programul american Visa Waiver, prezenţă în marile capitale occidentale precum Washington, Londra, Paris, Bruxelles, Berlin, Madrid, Roma.
De asemenea, afirmă că PSD este cel mai bine reprezentat partid în structurile europene: vicepreşedinte al Comisiei Europene, vicepreşedinte al Parlamentului European, preşedinte de Comisie în PE, trei funcţii de vicepreşedinte de Comisie în PE, o funcţie de prim-vicepreşedinte de delegaţie în PE, dar şi cel mai influent partid în familia sa politică: vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste, vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES).
El maii consideră realizări PSD intensificarea relaţiilor cu statele din regiune prin vizite oficiale în Republica Moldova, Ucraina, Turcia, Bulgaria, Ungaria sau Grecia, creşterea prezenţei militare NATO şi americane în România, inclusiv prin oferirea de suport suplimentar, cum ar fi poliţia aeriană, avansarea într-un ritm accelerat a procesului de aderare la OCDE, intrarea după 30 de ani de demersuri în patrimoniul UNESCO a Ansamblului monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu realizat de Constantin Brâncuşi, creşterea exporturilor României, creşterea investiţiilor străine în ţara noastră
Negrescu enumeră şţi ”succese istorice” ale partidului din care face parte: finalizarea negocierilor de aderare la UE, aderarea la NATO, pregătirea cu succes a Preşedinţiei României la Consiliul UE.
”Mă bucur că Partidul Social Democrat are astăzi cea mai importantă organizaţie internă axată pe zona de politică externă şi europeană, PES activists România, structură pe care o coordonez la nivel naţional. Cei peste 10.000 de militanţi PES contribuie şi se implică, pe toate planurile – european, naţional şi local – în dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale partidului şi ale României. Printr-o politică externă şi europeană serioasă, ne-am propus mereu să lucrăm pentru a crea premisele ca România să îşi crească influenţă în lume şi să îşi atingă potenţialul de dezvoltare în interesul românilor”, conchide Victor Negrescu.
Sursa: News.ro