Victor Ponta ar fi oferit un loc eligibil la europarlamentare ecologistilor

cernea-si-pontaVictor Ponta ar fi oferit un loc eligibil la europarlamentare ecologistilor

 După ce a oferit doua locuri eligibile la alegerile parlamentare din 2012 Partidului Verde, Victor Ponta pregatea să ofere ecologiștilor un loc eligibil la europarlamentare.

După 12 ani ecologistii au intrat în Parlamentul României

 Victor Ponta declara înaintea alegerilor parlamentare din 2012 că :

Este extrem de important să existe reprezentanţi în Parlament care aparţin acestei familii politice europene (verzii, n.r.). Din 2000 nu au mai fost în Parlament. Am această intenţie, o să o prezint în PSD, în USL”.

După această declarație, pe care a dat-o la conferinţa de presă susţinută de Partidul Verde(PV) şi Mșcarea Verzilor-Democrați Agrarieni(MVDA), în care au anunţat comasarea, a și pus-o în practică in sensul că a oferit Partidului Verde nou înființat două locuri eligibile la alegerile parlamentare.În urma alegerilor Ovidiu Iane (Partidul Verde) şi Remus Cernea (Mişcarea Verzilor-Democraţi Agrarieni) au devenit membri ai Camerei Deputaţilor.

Imediat după intrarea în parlament reprezentanții Partidului Verde declarau că :

Prezenţa Verzilor în Parlament crează de asemenea pârghia instituţională pentru proiectele cu caracter ecologic pentru care se milita până acum. Totodată, proiectele controversate care ameninţă mediul vor putea fi combătute din interiorul forului legislativ şi vor putea fi contestate orice tentative de introducere a unor planuri similare.

Remus Cernea a trădat încrederea lui Victor Ponta

Toate bune și frumoase, doar că fostul consilier și apropiat al primului ministru a început să aibe un comportament și a întreprins o serie de acțiuni care au dus la o răcire a relațiilor.Victor Ponta și-a respectat partea așteptând ca partenerul și apropiatul său, Remus Cernea, să facă la fel.

Cernea urma să găsească o cale de comunicare între cei care manifestau împotriva proiectului Roșia Montana și Guvern, să dezvolte relațiile cu Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană(Verzii/ALE) din Parlamentul European, știindu-se că Partidul Verde  este singurul partid politic din România membru al Verzilor Europeni, și să fie un comunicator al celor de la putere pe zona ecologică.

images2

Nu a făcut nimic în acest sens, din contră, și-a dat demisia din grupul PSD, din Partidul Verde, a participat la unele acțiuni la care nu ar fi trebuit să se ducă, a dat declarații fără nicio consultare cu Ponta și probabil cea mai mare greșeală a fost scandalu cu Mihail Neamțu din Parlamentul României.Aceasta a fost probabil picătura care a umplut paharul colaborării între cei doi, Victor Ponta declarând, după acest episod, că iși asumă greșeala de a-l promova pe Cernea consilier și parlamentar.

Probabil că Victor Ponta s-a simțit trădat și jicnit, în acelaș timp, să afle că cel care a făcut acel gest, de a aruncat cu punguță de bani, în plenul Parlamentului, este un personaj care a fost băgat în plen de Cernea.

Victor Ponta pregătea să bage ecologistii in Parlamentul European

 Odată cu reușita la alegerile locale și parlamentale a USL-ului, a fost și reușita unui alt proiect al lui Victor Ponta, intrarea după 12 ani în Parlamentul României a unor reprezentanți ai ecologiștilor.

Strategic Ponta a gândit-o bine, în sensul că așa putea să se folosească de acești reprezentanți, pentru a transmite mesaje ecologiste și a tempera acțiunile împotriva unor proiecte guvernamentale, gen Roșia Montana sau Pungești, și în același timp a transmite un mesaj Europei că USL este prietenos cu această zonă.Mai mult decât atât,Victor Ponta s-a gândit că ar putea avea mai multă credibilitate pe plan extern și ar putea dezvolta multe relații pe zona ecologistă dacă ar mai face un gest.Gestul la care s-ar fi gândit era oferirea ecologiștilor, celor din Partidul Verde, a unui loc eligibil la alegerile europarlamentare.Dar după evenimentele prin care fostul consilier Cernea care, parcă, a făcut numai să nu continue colaborarea, premierul Ponta a renunțat să se mai gândeacă la o asemenea variantă.

Așa că am ajuns ca Partidul Verde și Partidul Ecologist Român, ecologiștii,  să nu poată participa nici măcar la alegerile europarlamentare(BEC a respins candidaturile celor două partide), ce să mai viseze la vreun loc de europarlamentar.

Ecologiștii au pierdut la ora actuală o reprezentare in Parlamentul României(demisia lui Cernea) și probabil un mandat de europarlamentar tot prin intermediul fostului membru PV, Cernea.

Interesul verzilor este să poată acționa la nivel legislativ, să aibe pârghii intituționale pentru proiectele cu caracter ecologic. Victor Ponta a dat posibilitatea ecologiștilor să o facă prin cele două locuri de parlamentari, doar că nu s-a putut consolida și dezvolta ecest proiect pentru că cele două părți Ponta și Verzii au greșit în alegerea mesagerului sau a intermediarului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare