Victor Ponta și Dan Şova – achitați în dosarul „Rovinari – Turceni”

Fostul premier Victor Ponta a fost achitat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Rovinari – Turceni”.De asemenea a fost achitat şi Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ”Şova şi Asociaţii”,

În acelaşi dosar, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, a primit patru ani cu executare pentru abuz în serviciu, iar Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni, şi Laurenţiu Ciurel, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, au fost achitaţi.

ce olteniaTotodată, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Complexul Energetic Oltenia şi îl obligă pe Dumitru Cristea la plata către societate a sumei de 2.384.418 lei, reprezentând despăgubiri civile materiale, dar şi acţiunea în civil a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Decizia nu este definitivă, cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror şi inculpaţi.
Procurorii au susţinut că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, ar fi obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-ar fi efectuat.

Ponta : Mă bucur că în România se poate face dreptate

Preşedintele Pro Romania, deputatul Victor Ponta, a reacţionat pe pagina sa de socializare: „Mă bucur că în România se poate face dreptate. Îmi pare rău de faptul că asemenea abuzuri şi înscenări s-au petrecut şi se petrec încă în ţara noastră/ şi mă bucur că există judecători care rezistă la toate presiunile şi îşi fac datoria de a aplica legea!” 

Victor Ponta”Îi mulţumesc avocatului meu Florin Surghie şi tuturor celor care au crezut tot timpul în nevinovăţia mea/ şi nu am niciun sentiment negativ faţă de toti cei care timp de trei ani s-au bucurat de răul meu deşi ştiau că sunt nevinovat. Îmi cer iertare mamei mele, Dacianei şi celorlaţi din familia mea care au avut cel mai mult de suferit din cauza activităţii mele politice”.

Ponta a amintit apoi prin ce a trecut timp de trei ani.

„Dincolo de cei trei ani de umilinte , de pierderea functiei de Preşedinte al PSD şi cea de Prim Ministru – aş vrea să se gândească toată lumea dacă este normal să trăim într-o ţară în care Kovesi, uncheşelii şi portocalii săi comit abuzuri, falsifică probe şi încalcă legea şi te fac “penal” pentru interesele lor meschine / şi dacă este normal să nu răspundă niciodată pentru aceste infracţiuni.

Am învăţat foarte mult din aceasta perioadă dureroasă – o să ţin minte această lecţie în toata activitatea mea viitoare.”, a arătat fostul premier.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare