Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a scris, marţi, pe Facebook, că alegerile locale programate în luna iunie în România ar trebui amânate pentru luna septembrie.
„Războiul contra Epidemiei de Coronavirus este tot ce contează acum/grija faţă de oamenii afectaţi direct şi indirect/măsurile pentru asigurarea serviciilor de sănătate, pensii, salarii, educaţie – în această perioadă de criză! Alegerile locale programate în luna iunie în România trebuie amânate pentru septembrie, acum nu este timp de bătălii politice şi campanii electorale – totul trebuie să fie despre Războiul contra Epidemiei de coronavirus – şi despre măsuri contra crizei economice!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
Fostul premier a adăugat că speră ca după ce se termină epidemia să se revină la democraţie în România.
„În acelaşi timp trebuie să nu uităm că, după 1989, este prima dată în România când Preşedintele şi Guvernul au puteri depline şi neîngrădite – să sperăm că, după ce se termină Epidemia, o să mai fim lăsaţi să revenim la democraţie!”, a menţionat Ponta.