Liderul Pro România, Victor Ponta, a afirmat miercuri că alegerile locale trebuie organizate în condiţii de maximă siguranţă, pe fondul pandemiei de coronavirus.
„Poziţia noastră comună – ne-am pregătit pentru alegeri, ne ducem la această bătălie, pentru că este o bătălie importantă pentru Bucureşti, pentru sectoare, pentru toată ţara -, dar noi considerăm că trebuie organizate alegerile în condiţii de maximă siguranţă pentru candidaţi, pentru cei care fac campanie, pentru tinerii care strâng semnături, pentru cei care vor fi în secţiile de vot şi evident pentru toţi cei care participă la vot”, a declarat Ponta, cu ocazia lansării candidaţilor Alianţei Pro Bucureşti 2020 pentru Primăria Capitalei şi primăriile de sector, conform Agerpres.
Ponta a avertizat însă asupra riscului de noi infectări cu SARS-CoV-2.
„Să ştiţi că vor fi vieţi, sănătate pierdută pentru interesele politice meschine ale celor care insistă să facem alegeri fără a ne spune că suntem pregătiţi din punct de vedere medical, din punct de vedere al economiei, din punct de vedere al priorităţilor”, a adăugat liderul Pro România.