Victorie la limită a opoziţiei socialiste în Portugalia

Opoziţia socialistă a ieşit învingătoare la alegerile europene din Portugalia, devansând cu puţin coaliţia guvernamentală moderată de dreapta, care a câştigat la limită scrutinul legislativ anticipat din martie, conform rezultatelor oficiale aproape complete, relatează AFP, scrie Agerpres.

Conform rezultatelor care acoperă toate circumscripţiile de pe teritoriul naţional, partidul de extremă dreapta CHEGA s-a clasat pe locul trei, cu 9,8% din voturi, un scor semnificativ mai mic decât cel de la alegerile legislative (18%).

Acesta este urmat îndeaproape de Partidul Liberal, care terminase tot pe locul patru în martie.

Lista socialistei Marta Temido, fost ministru al sănătăţii în timpul pandemiei de COVID-19, a ieşit pe primul loc, cu 32,1% din voturi, faţă de 31,1% pentru candidaţii coaliţiei guvernamentale conduse de un jurnalist de 28 de ani care este nou în politică, Sebastiao Bugalho.

Alegerile legislative din martie au pus capăt celor opt ani de guvernare socialistă condusă de fostul premier Antonio Costa, care a demisionat în noiembrie după ce a fost citat într-o anchetă pentru trafic de influenţă.

Coaliţia de dreapta condusă de şeful noului guvern, Luis Montenegro, a câştigat la o diferenţă foarte mică faţă de socialişti şi nu dispune de o majoritate în Parlament, unde trebuie să se confrunte cu opoziţia socialistă şi extrema dreaptă.

Pentru a convinge alegătorii înainte de alegerile europene, executivul a anunţat mai multe pachete de măsuri în domenii precum sănătatea, fiscalitatea şi imigraţia.

„Ca lider al acestei coaliţii, recunosc că nu ne-am atins obiectivul”, a afirmat Muntenegru duminică seara, după ce a „felicitat” Partidul Socialist pentru victoria sa.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare