VIDEO AUR propune un PACT PENTRU VIITORUL EDUCAȚIEI DIN ROMÂNIA

Liderul AUR George Simion a anunțat miercuri că partidul său propune un PACT PENTRU VIITORUL EDUCAȚIEI DIN ROMÂNIA. 

România parcurge de 33 de ani o perioadă ce poate fi considerată nefastă, din toate punctele de vedere. Transformările petrecute în această perioadă au afectat toate laturile existenței societății românești, inclusiv domeniul educației, domeniu de care depind foarte multe elemente economice, sociale, culturale și nu în ultimul rând, umane. Educația devine, astfel, un pilon de bază în dezvoltarea societății noastre.

Educația este cea mai importantă componentă din societatea umană, este unicul mod prin
care omul își poate depăși condiția. Ea reprezintă o valoare națională și trebuie respectată ca atare. Suntem într-un moment în care avem nevoie de un test de sinceritate în ceea ce privește sistemul de învățământ, profesorii și elevii. Educația din România a fost prea mult timp Cenușăreasa alocărilor bugetare, iar profesorii au fost umiliți și nerespectați mult prea mulți ani, timp în care autoritatea acestora s-a diminuat, iar statutul lor în societate a fost afectat.

Rolul profesorilor în sistemul de învățământ este esențial. Ei sunt cei care oferă cunoștințe
și informații elevilor și le oferă oportunități de a învăța și de a se dezvolta. Profesorii sunt cei care oferă ghidaj elevilor, îi ajută să se pregătească pentru viață și să devină membri activi ai societății. În plus, aceștia joacă un rol important în formarea caracterului și a valorilor elevilor. Ei sunt cei care le oferă exemple și îi învață să respecte și să aprecieze diferențele și să se comporte cu responsabilitate. Tocmai de aceea este important ca dascălii să fie tratați cu respect și demnitate. Ei trebuie să fie respectați și apreciați pentru munca lor. Pentru orice națiune, este esențial ca profesorii săi să fie tratați onorabil și să fie apreciați pentru contribuția lor la educația elevilor, la viitorul țării
noastre.

Profesorii se află la ora actuală în grevă generală începând cu data de 22 mai 2023, fiind
primul protest de această amploare din ultimii 18 ani. Revendicările cadrelor didactice, deși au fost recunoscute ca fiind îndreptățite de către cei mai înalți oficiali ai statului român, printre care îi amintim pe Președintele României, domnul Klaus Iohannis, Președintele Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, Ministrul Muncii, domnul Marius Budăi, dar și Ministrul Finanțelor, domnul Adrian Câciu, nu au fost îndeplinite de către reprezentanții Guvernului României.

Negocierile oficiale, mai degrabă de formă, nu au adus rezultatele scontate. Din păcate,
suntem într-un moment de răscruce. Dacă protestul cadrelor didactice va continua, există riscul ca mii de elevi aflați în ani terminali să nu poată susține examenele de final de an. Totodată, elevii de liceu care trebuie să susțină examenul de Bacalaureat se confruntă cu o incertitudine în ceea ce privește viitorul lor.

Este momentul să oprim orice disensiuni politice, orice conflict la nivelul clasei politice,
iar împreună să venim cu soluții care să vină în sprijinul cadrelor didactice, dar și al elevilor.
Trebuie ca, împreună, partidele politice parlamentare să ne asumăm un set de măsuri
concrete care pot răspunde favorabil revendicărilor cadrelor didactice. Este vremea soluțiilor, nu a dezbinării, nu a aroganței și a disprețului!

Nu trebuie să asistăm părtași la distrugerea unei generații de copii doar din cauza unor
aroganțe politice! Acești copii au trecut prin ani grei, anii pandemiei, în care au învățat cum să facă lecțiile în fața tabletelor, ani în care distanțarea socială a produse asupra lor daune irecuperabile. Profesorii au tras un semnal important de alarmă cu privire la situația care s-a tot degradat în sistemul de învățământ. Împreună trebuie să începem un proces de reconstruire a sistemului de învățământ, de redare a demnității profesorilor.

Promisiunile făcute de Guvernul României și de către Președintele țării nu sunt credibile
în momentul de față, ca urmare a anilor în care toate angajamentele asumate public față de sistemul de învățământ nu au fost onorate. Tocmai de aceea este necesar să ne asumăm, toate formațiunile politice, să îndeplinim, indiferent cine se află la guvernare, angajamentele luate prin prezentul act. Pactul pe care îl propunem este unul pe termen lung, ce are ca obiectiv angajarea energiilor națiunii române, a tuturor forțelor politice, în direcția unei aspirații deja istorice a societății noastre:

EDUCAȚIA – PRIORITATE NAȚIONALĂ!
Noi, reprezentanții partidelor parlamentare de astăzi, ne asumăm și ne angajăm să
respectăm acest pact pentru viitorul sistemului de învățământ, ale cărui prevederi pot modifica și îmbunătăți în mod substanțial actuala situație a educației din România.
Educația este mult prea importantă pentru întreaga societate și mai ales pentru viitorul
României pentru a nu fi tratată în mod serios.
Noi, partidele politice parlamentare din România, recunoaștem necesitatea de a lua măsuri
urgente pentru a opri greva profesorilor și pentru a garanta copiilor susținerea examenelor de final de an și ne asumăm împreună și în egală măsură toate consecințele și efectele economice care decurg din aplicarea angajamentelor agreate.
Prin urmare, ne angajăm să:
1. Asigurăm aplicarea integrală a revendicărilor cadrelor didactice exprimate public în
perioada de grevă.
2. Implementăm Pactul Național pentru Educație, așa cum a fost el semnat în anul 2008,
cu prevederea acordării a 6% din PIB pentru sistemul de învățământ.
3. Investim în infrastructura și resursele educaționale pentru a asigura un mediu de învățare
adecvat.
4. Oferim condiții de muncă adecvate profesorilor.
5. Asigurăm transparență și responsabilitate în ceea ce privește cheltuirea fondurilor
publice.
Prin semnarea acestui pact, ne angajăm să luăm măsuri urgente pentru a opri greva
profesorilor și pentru garanta că elevii își pot susține examenele de final de an.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare